Ploiești: Cadavrul unei femei a fost descoperit de un hot

Ploiești: Cadavrul unei femei a fost descoperit de un hot

Versiune tiparPDF version

Polițiștii din Moreni au sesizat IJP Prahova cu privire la faptul că un bărbat din județul Dâmbovița a povestit că a pătruns într-o locuință din Ploiești, cu intenția de a fura bunuri, însă a găsit cadavrul unei persoane.

 

În baza sesizării, s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la locuința indicată. Tot aici a fost solicitată intervenția pompierilor militari, pentru deblocarea ușii.

Sesizarea de la Dâmbovița s-a confirmat. În locuință a fost descoperit cadavrul unei femei în vârstă de aproximativ 41 de ani, precum și cadavrul unui câine. 

din primele cercetări se pare că decesul femeii ar fi survenit în urmă cu 12 luni. Cadavrul femeii a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru tentativă de furt.