Ploiesti: Eveniment artistic de exceptie la Muzeul Judetean de Arta

Ploiesti: Eveniment artistic de exceptie la Muzeul Judetean de Arta

Versiune tiparPDF version

Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“ găzduieşte joi, 24 martie 2016, la ora 17.00, în Ploiești, B-dul Independenţei nr.1, un eveniment artistic de excepție: lansarea albumului: „Urme“ realizat în urma expoziției cu același titlu, a artistului plastic Ștefan Ramniceanu, și vizionarea filmului „Muzeon“, în regia lui Laurentiu Damian. Evenimentul se va desfășura în prezența doamnei Doina Mândru - critic de artă, a domnului Laurențiu Damian – președinte UCIN și a domnului Florin Sicoie – directorul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“.

 

„Ce reprezintă lansarea acestui album? Acest album, reprezintă retrospectiva a patruzeci de ani de creație, un prag, un bilanț artistic, pentru noi - o poartă de înțelegere a complexității unei creații artistice. Ștefan Râmniceanu este un artist care își construiește cariera, opera, nu atât după un model exterior, cât după o sensibilitate interioară, pentru că el are simțul istoriei (…)“ (din interviul luat criticului de artă Doina Mandru la lansarea albumului „Urme“, ce a avut loc la Palatul Mogoșoaia).

 

Născut în 1954, la Ploiești, Ștefan Râmniceanu trăiește și lucrează la Paris și București. Absolvent al Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București în 1979, este o figură reprezentativă a artei contemporane românești. Traiectoria sa artistică debutează în anii 80. Primele două expoziții personale, în 1979 la teatrul Giulești și în 1980 la Amfiteatru, sunt urmate de bursa Uniunii Artiștilor Plastici din România, de premiul Amfiteatru și de participări la concursuri și expoziții colective naționale. În 1985 Ștefan Râmniceanu organizează simultan în două galerii de artă bine cunoscute pe scena culturală bucureșteană - „Galeria Orizont“ si „Atelier 35“ - prima sa expoziție personală importantă.

 

Demersul său artistic atrage atenția mai multor personalități majore ale scenei culturale românești. Radu Bogdan, exegetul operei lui Ion Andreescu și filozoful Nicolae Steinhardt, autorul „Jurnalului fericirii“, evocă maniera personală a artistului de a reda lumina: „lumina din lăuntru care spiritualizează forma“, sau „lumina lină“. Pentru istoricul Răzvan Theodorescu, opera artistului apărea ca „o certitudine a viitorului artei românești“. În anii următori, artistul este prezent în expoziții colective internaționale. Câteva luni după participarea la revoluție, guvernul francez îi acordă o bursă de studii la Paris; în 1992 este rezident la «Cité Internationale des Arts». În 1994 își stabilește atelierul la Paris, înscriindu-și astfel demersul în tradiția artiștilor români în Orașul-Lumină.

 

De-a lungul anilor, Ștefan Râmniceanu s-a impus ca unul din pictorii influenți ai diasporei românești la Paris. Laurențiu Damian este un regizor și scenarist român, profesor universitar doctor și în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale“ din București și președintele Uniunii Cineaștilor din România.

 

Absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale“, Secția Scenaristică și Regie, a făcut cursuri de specializare în filme documentare și de televiziune atât în țară, cât și în străinătate. În 2003 a devenit Doctor Magna cum Laudae în Cinematografie și Media. A fost vice-rector al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale“ - București, în perioada 1999-2007. În 2005 a ocupat funcția de Secretar General al Uniunii Cineaștilor Români. De asemenea, este și membru de onoare al Cinematecii Italiene din Milano, cât și membru al UPFAR și UARF.

 

Autor a peste 600 de articole apărute în reviste de specialitate pe teme de istorie și estetică cinematografică, Laurențiu Damian a publicat cărțile Elisabeta Bostan - unde ești copilărie? Și Despre documentare... și chiar mai mult. A regizat peste 100 de filme documentare, filme de ficțiune de scurt și lung metraj, filme experimentale, pentru care a primit premii valoroase. Printre filmele care l-au consacrat se numără: Constantin Brâncuși. Coloana sa - lecția despre infinit (premiu Montreal), Onisim Colta - Joc, iluzie, transparență și mântuire, filmul cu care Laurențiu Damian a fost prezent la Montréal, în cadrul FIFA, și este al doilea episod din trilogia Geometria iluziei, alături de Evadarea din trup și de Starea de veghe, Drumul Câinilor și Rămânerea, Faust. Drumul clipei, Iulian Mihu. Despre el așa cum a fost. Despre noi așa cum suntem. Laurențiu Damian a prezentat emisiunea Filmul Românesc - generații, poetici, autori pe TVR Cultural, o emisiune dedicată filmului românesc. „Vinerea“ filmului a devenit astfel un mod de a rememora importante creații din istoria cinematografului nostru.