Ploiesti: Programul manifestarilor prilejuite de Ziua Victoriei Revolutiei Romane

Ploiesti: Programul manifestarilor prilejuite de Ziua Victoriei Revolutiei Romane

Versiune tiparPDF version

Primăria Municipiului Ploiești organizează manifestările prilejuite de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, sâmbătă 22 decembrie 2018. Astfel, începând cu ora 10.00, la cimitirele Bolovani, Viișoara și Eternitatea se vor desfășura simultan activități în cadrul cărora va fi cinstită memoria eroilor Revoluției din 1989.

 

În prezența autorităților locale se vor oficia servicii religioase și se vor depune coroane și jerbe de flori. Totodată la monumentul din fața Palatului Administrativ, vor fi organizate, începând cu ora 11.00, o serie de manifestări menite să comemoreze evenimentele din decembrie 1989. În prezența oficialităților locale și județene, a revoluționarilor și ploieștenilor se va intona Imnul Național al României, va avea loc o slujbă de pomenire a eroilor și se vor depune coroane și jerbe de flori.

 

Ceremoniile dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății vor continua de la ora 12.30, la Catedrala “Înălțarea Domnului”, unde se va derula un program special la care vor participa, de asemenea, reprezentanții autorităților locale. Se vor desfășura activități militare specifice și vor avea loc oficierea unui serviciu religios și depuneri de coroane și jerbe de flori.