Sprijin pentru familiile afectate de inundatii din Barcanesti, Podenii Noi, Comarnic, Drajna, Poiana Campina si Magureni

Sprijin pentru familiile afectate de inundatii din Barcanesti, Podenii Noi, Comarnic, Drajna, Poiana Campina si Magureni

Versiune tiparPDF version

Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-au întâlnit astăzi în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a dezbate și aproba două hotărâri menite să sprijine mai mulți prahoveni ale căror gospodării au fost afectate în urma fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase din perioada iunie- iulie 2018, în baza HG 480/2018 privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor afectate de inundațiile din perioada iunie-iulie 2018.

 

Astfel, comitetul a aprobat gradul de afectare al gospodăriilor de pe raza județului Prahova, inundate sau afectate de alunecări de teren în urma precipitațiilor abundente din perioada mai sus amintită, grad stabilit de comisiile prevăzute prin ordinul prefectului, dar și distribuirea unei locuințe modulare unei persoane a cărei casă se află în pericol iminent de prăbușire.

 

În Bărcănești, comisia a identificat un număr de 10 locuințe cu grad de avariere mai mare de 50% și 85 de locuințe cu grad de avariere mai mic de 50%. La Comarnic, a fost identificată o locuință afectată de inundații al cărui grad de avariere este mai mic de 50%, iar la Podenii Noi din cele două gospodării menționate a fi afectate de alunecări de teren s-a constatat că în cazul uneia dintre ele gradul de avariere este mai mare de 50%. De altfel, astăzi, comitetul a hotărât ca persoanei care locuiește în această casă aflată în pericol iminent de prăbușire să i se distribuie o construcție ușoară din elemente modulate.

 

În cazul celor 80 de gospodării de la Măgureni, 4 de la Drajna și 4 de la Poiana Câmpina menționate în procesele verbale, comisia a constatat că acestea nu intră sub incidența prevederilor HG nr. 480/2018, întrucât apele pluviale au tranzitat gospodăriile fără a produce pagube. În baza aceleiași HG 480/2018, proprietarii celor 97 de gospodării afectate de fenomenelor meteo și hidro periculoase din Bărcănești, Podenii Noi și Comarnic vor primi ajutoare de urgență, al căror cuantum este diferențiat în funcție de gradul de afectare al locuințelor, după cum urmează: câte 10.000 de lei pentru familiile sau persoanele singure ale căror gospodării au fost afectate în proporție de peste 50% inclusiv și câte 5.000 de lei pentru familiile sau persoanele singure ale căror gospodării au fost afectate în proporție de până la 50% inclusiv.

 

În cadrul aceleiași ședințe, conducerea DSVSA Prahova, prin director dr. Mihai Terecoasă, a prezentat situația la zi a măsurilor luate pentru prevenirea gripei porcine africane la animalele din județul Prahova.