In urma cu 5 ani, am sarbatorit la Busteni victoria Simonei Halep obtinuta in cadrul turneului de la Doha!

 

"Astazi, Simona se afla din nou in finala acestui mare turneu. In astfel de momente gandurile noastre, ale tuturor romanilor, se indreapta catre tenismena “de aur” a Romaniei! Succes, Simona!!! Iti tin pumnii stransi in continuare!", a spus senatorul PSD de Prahova, Emanoil Savin.

Gimnasta Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Miruna Ciocîrlan, împreună cu antrenoarea Simona Puiu au decolat, astăzi, spre Moscova, acolo unde vor reprezenta România la un Turneu Internaţional de gimnastică ritmică, organizat de federaţia de profil din Rusia.

Va fi o întrecere pe echipe, colega Mirunei urmând să fie sportiva Laura Aniţei, de la CSŞ Unirea Iaşi, pregătită de Constantin Radu şi Cătălina Radu. Sportiva clubului nostru va concura la minge şi panglică, iar Laura Aniţei va evolua la cerc şi măciuci. Mâine va avea loc antrenamentul de acomodare, iar competiţia se va desfăşura în cursul zilei de joi.

Miruna Ciocîrlan este campioană naţională la gimnastică ritmică, atât la individual, cât şi pe echipe şi se află în ultimul an de juniorat.

Sursa: csmploiesti.ro

Echipele de minivolei ale CSM Ploieşti au avut weekend plin, atât fetele, cât şi băieţii, având programate turneele cu numărul 4 ale sezonului. Fetele pregătite de Robert Tvardochlib au jucat la Buzău şi le-au avut drept adversare pe ACS Sport Plus Brăila, CSŞ Galaţi şi pe gazdele de la CSŞ Buzău, cea de a cincea echipă din Grupa C, CSM LPS Brăila, având liber de această dată.

 

La fel ca şi în precedentele două turnee, CSM Ploieşti a câştigat toate cele trei confruntări susţinute vineri şi sâmbătă: 3-0 cu CSŞ Buzău, 3-0 cu ACS Sport Plus Brăila şi 3-1 cu CSŞ Galaţi. Fetele au, aşadar, 9 victorii în acest sezon şi sunt calificate deja pentru turneul semifinal, fază a competiţiei în care vor ajunge 24 de echipe. Ele mai au, totuşi, de disputat meciurile turneului 5, programat în perioada 22-23 februarie, la Galaţi.

 

Lotul de jucătoare folosit de Robert Tvardochlib în turneul din weekend a fost următorul: Anastasia Rădulescu, Teodora Stoian, Ana-Maria Marinescu, Ana-Maria Minescu, Ranya-Mihaela Badea, Teodora Matei, Lara-Ioana Dănescu, Cătălina-Georgiana Tudoroiu, Raisa-Maria Tudose şi Bianca Feldman.

 

La rândul lor, băieţii pregătiţi de Adrian Moroianu au evoluat în cel de-al 4-lea turneu al sezonului, organizat în Sala „Leonard Doroftei”. Ei au repetat parcursul din precedentele turnee, câştigând cu CS Kosmos CSŞ 2 Bucureşti, scor 3-2, şi pierzând în faţa celor două reprezentante ale CSM Bucureşti: 1-3 cu echipa B şi 0-3 cu echipa C a grupării din Capitală. Elevii lui Adrian Moroianu ocupă locul al 3-lea în Seria C şi, pentru a afla dacă se califică la turneul semifinal, aşteaptă încheierea competiţiei în celelalte grupe, majoritatea cu câte 5 echipe la start şi, implicit, un turneu în plus de disputat.

 

Lotul de jucători utilizat de Adrian Moroianu a fost următorul: Ştefan Cristian Iordache, Mihai-Ioan Oprea, Mihai-Alexandru Petculescu, Răzvan-Ionuţ Şerban, Andrei-Emil Tănăsescu, Mihai-Theodor Stoica, Tiberiu-Nicolas Albulescu, Costin-Marian Bejan, Octavian Nedelea, Ionuţ-Matei Bejan şi Tudor Stoian.

 

Tot în acest weekend, echipa de cadete a clubului a jucat pe teren propriu cu CSŞ Târgovişte, cedând cu scorul de 3-0.

Sursa: csmploiesti.ro

În cursul acestei săptămâni, conducerea Complexului Hipodrom Ploieşti a stabilit, în urma consultărilor cu proprietarii de cai, calendarul competiţional al curselor clasice şi semiclasice din 2019, care prevede un total de 17 reuniuni. Prima reuniune importantă va avea loc pe 13 aprilie, atunci când se va desfăşura cursa semiclasică Premiul Primăverii. În total, în cele 17 reuniuni, vor avea loc 4 curse clasice şi 18 curse semiclasice.

 

Conform tradiţiei, Derby-ul de Trap al României va avea loc în prima reuniune din luna iulie. O schimbare importantă faţă de anii anteriori este legată de ziua în care vor avea loc reuniunile, acestea fiind mutate sâmbăta. În luarea acestei decizii s-a ţinut cont şi de părerea publicului, care şi-a exprimat punctul de vedere în sondajele de opinie organizate la Hipodrom cu prilejul ultimelor evenimente din 2018. Mai trebuie spus că startul oficial al curselor se doreşte a avea loc pe 2 martie, cu o reuniune ordinară, intenţia conducerii Hipodromului fiind aceea de a organiza, în funcţie de condiţiile meteo, trei astfel de evenimente, pe 2, 16 şi 30 martie.

 

Calendarul competiţional 2019 il gasiti aici

Secţia de fotbal a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti va avea parte de o reorganizare în acest debut de an, conducerea clubului vizând revigorarea Centrului de Copii şi Juniori prin măsurile care au fost luate.

 

Astfel, în urma unei analize a activităţii din ultimii ani, directorul CSM Ploieşti, Cristian Nica, a propus Comitetului de Coordonare al clubului o nouă organigramă şi o strategie pentru următorii doi ani, primind girul reprezentanţilor Primăriei Ploieşti şi ai Consiliului Local cu prilejul şedinţei desfăşurate joi, 10 ianuarie, la sediul clubului. Drept urmare, noua organigramă a secţiei de fotbal a CSM Ploieşti va arăta astfel:

Şef centru – Decu Crângaşu

Antrenor Juniori A – Dragoş Negraru (antrenor licenţa B);

Antrenor Juniori B – Pompiliu Stoica (antrenor licenţa A);

Antrenor Juniori C – Marius Matei (antrenor licenţa B);

Antrenor Juniori D – Bogdan State (antrenor licenţa B, absolvent UNEFS);

Antrenor Juniori E/iniţiere – Lucian Catinca (antrenor licenţa B).

 

"Conducerea CSM Ploieşti le mulţumeşte, pe această cale, tuturor colaboratorilor şi antrenorilor care au contribuit la activitatea din ultimii ani a secţiei de fotbal a clubului", se arata in comunicatul postat pe site-ul clubului.

Sala Sporturilor Olimpia a fost, în weekend, gazda evenimentului caritabil organizat pentru ajutorarea familiei Alexandrei, tânăra voleibalistă a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, în vârstă de doar 12 ani, care se luptă cu o boală îngrozitoare – leucemie acută limfoblastică.

 

„Au fost două meciuri demonstrative desfăşurate la orele prânzului: în primul, colegele Alexandrei, din echipele de junioare şi cadete ale CSM Ploieşti s-au confruntat pe parcursul a două seturi, pentru ca, apoi, echipa de old-boys Tricolorul LMV Ploieşti să-i testeze pe tinerii componenţi ai formaţiei de juniori de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul”, a anunțat CSM Ploiești.

 

În sală au fost instalate trei urne în care cei prezenţi au putut face donaţii pentru a o sprijini pe tânăra sportivă, demers care se va repeta şi mâine, pe Hipodromul Ploieşti, cu prilejul Reuniunii în cadrul căreia are loc Derby-ul de Trap al României, au anunțat organizatorii.

 

Totodată, ajutorul poate fi oferit şi în conturile care sunt deschise pe numele tatălui Alexandrei, Cristian Bratu:

EUR RO77BTRLEURCRT0358595701

GBP RO35BTRLGBPCRT0358595701

RON RO30BTRLRONCRT0358595701

USD RO81BTRLUSDCRT0358595701

FOTO: CSM Ploiesti

Derby-ul de trap al României – cursa care stabileşte cel mai bun trăpaş autohton în vârstă de 4 ani, are loc duminică, la ora 10.00, la Hipodromul din Ploiești.

 

CSM Ploiești a anunțat că spectatorii vor avea parte de multe momente speciale, în afara celor opt întreceri ale zilei – 6 curse de trap, una de ponei şi alta de galop – iubitorii cailor având prilejul să vadă două momente de dresaj cu adevărat spectaculoase.

 

„Evenimentul de duminică va debuta la ora 10.00, cu „Criteriul cailor de 2 ani”, un derby al acestei categorii de vârstă, care decide liderul generaţiei. Imediat, va urma o prezentare de cai din rasele lipitan şi cai de sport olandezi, apoi, la 10.30, Premiul „Orient”, cu şase cai la start. Zece minute mai târziu, este programată una dintre întrecerile care fac, de fiecare dată, deliciul spectatorilor, în special al celor mai mici dintre aceştia: Premiul „Unicorn”, rezervat poneilor, în care vor alerga „piticii” Ratatouille, Calypso, Roby şi Camelia. De la ora 11.00, se va ţine Premiul „Orologiu”, cursă cu participare generoasă, nu mai puţin de 11 cai fiind pe lista de start, după care, de la ora 11.45, va urma principalul eveniment al anului: Derby-ul de Trap al României! O cursă ce va stabili cel mai bun trăpaş autohton în vârstă de 4 ani şi care are doi favoriţi cerţi: armăsarul Speedy Nobel, deţinut de Herghelia Nan şi condus de Vasile Gheorghe, şi iapa Răsfăţata, proprietate a Regiei Naţionale a Pădurilor (Herghelia Dor Mărunt), avându-l în sulky pe Cristian Slate. De altfel, în această ordine, cei doi cai (foto sus) au încheiat, în urmă cu două săptămâni, „Premiul de Încercare”, repetiţia oficială dinaintea cursei de duminică! Derby-ul se desfăşoară pe distanţa de 2700 de metri, cu autostart”, a precizat CSM Ploiești.

 

După Derby, de la ora 12.00, spectatorii vor putea urmări primul moment de dresaj „Apoi, de la 12.30, revenim la trap cu „Criteriul cailor de 3 ani”, cursa care stabileşte liderul de generaţie la această categorie de vârstă. Ultima cursă de trap este Premiul „Perjar”, de la ora 13.00, după care vine un nou spectacol de dresaj: Miron Bococi – Free style horse show! Miron Bococi este un român din Sighetul Marmaţiei care s-a stabilit în Spania şi este, la 32 de ani, unul dintre cei mai pricepuţi dresori din Europa, spectacolele oferite de caii săi fiind renumite pe continent. Reuniunea de duminică va fi închisă, de la ora 13.40, de o spectaculoasă cursă de galop – „Premiul de toamnă”, cu cinci cai la start”, se arată în comunicatul CSM Ploiești. Foto: CSM Ploiești

Editia cu nr. 2 a Campionatului National de handbal pe plaja rezervata juniorilor, desfasurata recent in statiunea Saturn de pe litoral, a fost, dupa cea inaugurala de anul trecut, din nou una benefica pentru tinerii sportivi ai CS Brazi, cata vreme au urcat iarasi pe podiumul de premiere. De data asta, s-a mersul pe nisipul de la malul marii cu ambele echipe de juniori ale clubului: cu cei mari (n. 2000 - 2001) - antrenor prof. Florin Stroescu, respectiv cei mici (n. 2003 - 2005) - antrenor prof. Cristian Dumitru, fiecare concurand separat la grupele aferente de varsta, alaturi de cele mai in voga grupari din tara care practica pe langa handbalul clasic de sala si pe cel de plaja.

 

Juniorii ''A'' au incercat sa-si apere macar argintul obtinut anul trecut la Mamaia, dar, finalmente, s-au intors acasa doar cu bronzul, primele doua pozitii ale ierarhiei nationale revenind, cumva previzibil, unor puternice grupari din zona, anume CSS Medgidia (2), respectiv campioanei en titre, HC Dobrogea Sud Constanta. Juniorii ''B'', prezenti in premiera la un asemenea gen de intrecere, s-au aflat si ei aproape de a calca pe urmele colegilor mai mari de club, pierzand aproape la ''fotografie'' finala mica, atentie, la lovituri de departajare, in fata mai experimentatei HCM Minaur Baia Mare.

 

In schimb, cei mici au dat golgeterul competitiei la Juniori ''B'', e vorba de ''tunarul'' Lente Valentin, acesta trecandu-si in cont nu mai putin de 70 de reusite pe parcursul celor 4 meciuri disputate. Sa mai punctam si faptul ca portarul juniorilor mari, Mihnea Mihailescu, a facut parte din lotul Romaniei la Europenele din Muntenegru si, chiar fara sa fim deloc subiectivi, merita, precum si la precedenta editie a Nationalelor, trofeul de cel mai bun portar.

Aurel Draghici

Conform Hotărârii nr. 221 din şedinţa Consiliului Local Ploieşti din data de 27 iunie, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti are, începând de astăzi, o nouă emblemă. Decizia schimbării fostei sigle s-a luat în contextul în care aceasta nu mai era reprezentativă pentru club, având reprezentate doar şase dintre cele 15 secţii existente în acest moment.

 

Noua emblemă are în conţinut culorile clubului, dar şi, ca noutate, Stema Municipiului Ploieşti, ca semn al implicării Primăriei Municipiului Ploieşti şi a Consiliului Local Ploieşti în susţinerea şi promovarea activităţii sportive din orasul nostru.

 

Proiectul de Hotărâre a fost iniţiat de consilierii locali George Botez, Ştefan Dănescu, Sanda Drăgulea, Gheorghe Andrei şi Marius Mateescu şi susţinut de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, toţi fiind membri în Comitetul de Coordonare a activităţii Clubului Sportiv Municipal Ploieşti.

Mai puțin de doua saptamani au mai rămas până la un eveniment ce face cinste orașului Comarnic: Cupa României la Orientare, care se va desfășura pe plaiul Mezdrea, în weekend-ul de Rusalii, 26-28 mai 2018. Competiția este organizată de Clubul Sportiv Universitar UNEFS București, sub auspiciile Federației Române de Orientare, cu sprijinul Primăriei Comarnic și participarea Clubului Sportiv Metropolitan București.

 

Ultimul weekend al lunii mai va fi, așadar, dedicat iubitorilor traseelor montane și competițiilor în aer liber, pentru că în cele 3 zile de concurs se vor derula nu mai puțin de 3 competiții: Cupa României (cumulat 3 etape), Cupa Gaudeamus (cumulat 3 etape) și Cupa Orașului Comarnic (cumulat 3 etape). Vor participa persoane cu vârste cuprinse între 12 și 75 de ani.

 

Sâmbătă, 26 mai, va avea loc prima etapă, după validarea la Centrul de Concurs, pentru ca duminică să se dea startul celei de-a doua etape, urmată de festivitatea de premiere. Tot in Duminica Rusaliilor, autoritățile locale vă invită la un picnic tradițional românesc, dedicat sărbătoririi celor 100 de ani de la Marea Unire, iar tinerii talentați din oraș ne vor delecta cu un program artistic.

 

În plus, data de 27 mai 2018 este una cu însemnătate aparte pentru orașul Comarnic. Asta pentru că la această dată se împlinesc 508 ani de la prima atestare documentară a acestei așezări. De la 27 Mai 1510 datează primul document scris în care este menționat numele localității, într-un hrisov domnesc.

 

Evenimentul continuă luni, 28 mai, cu etapa a 3-a a Cupei de Orientare, urmată de o a doua festivitate de premiere. Zona de concurs pentru toate etapele competiției se află la poalele muntelui Gurguiata și vă așteaptă să navigați printre pereți stâncoși, doline, mameloane și bolovani.

 

Înscrierile pentru Cupa Orașului Comarnic sunt gratuite, însă după data de 22 mai acestea se fac doar în limita locurilor disponibile. Ediția cu nr. 53 a Cupei României la Orientare, una jubiliara, dedicată Centenarului Marii Uniri, contează și ca etapă de ranking mondial, iar din acest punct de vedere rezultatele sunt cu atât mai importante pentru cei participanți.

Gala Academiei Sinaia, organizată de Primăria orașului Sinaia, se va desfășura vineri, 30 martie, la ora 18, la Centrul Internațional de Conferințe Casino Sinaia. Acest eveniment este la cea de-a XIII-a ediție va reuni și în acest an elevi, sportivi și profesori sinăieni cu rezultate remarcabile în anul 2017.

 

Ca în fiecare an, tema este diferită, iar acum “Speak Up – Vorbește pentru România” este îndemnul adresat celor tineri care au puterea de a schimba viitorul. Participanții vor fi motivați de unele dintre cele mai prezente voci din social-media: Mara Mareș, Florin Bădiță și Elena Calistru.

 

În cadrul Galei vor fi premiați 129 de elevi, 30 de profesori, 69 de sportivi și 23 de antrenori de la școlile “George Enescu” si “Principesa Maria”, de la Colegiul “Mihail Cantacuzino” și de la Cluburile Sportive din Sinaia (Clubul Sportiv Carpați Sinaia, Clubul Sportiv Orăsenesc Sinaia și Clubul Sportiv Școlar Sinaia), premiile avand o valoare totală de 30.000 de lei.

 

“AS-Academia Sinaia este an de an o recunoaștere a meritelor și reușitelor celor mai buni sinăieni și mă bucur că sunt alături de cei care fac performanță. Este foarte important ca tinerii să știe că eforturile lor sunt apreciate. Chiar dacă ei, așa cum este normal, vor pleca spre centre de învățământ superior sunt convins că nu vor uita orașul în care s-au dezvoltat armonios. Le mulțumesc elevilor, profesorilor și antrenorilor pentru munca depusă și le doresc mult succes în viitor”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

 

În timpul decernării premiilor, fundația “În numele lui Alex” va acorda un premiu special în amintirea lui Alexandru Hogea, victimă a tragediei din Colectiv.

Pagini