In premiera pentru intreaga istorie a miscarii sportive din Brazi, toamna va veni cu o “recolta” cu totul neasteptata, anume participarea unor copii legitimati la CS Brazi la o competitie de rang continental. Este vorba despre Campionatul European de Chanbara editia 2017, competitie gazduita, la finele lunii octombrie, de capitala Italiei, Roma.

 

Astfel, Adelina Dohotaru (13 ani / foto) si Mihail Stoicescu (10 ani) vor concura in culori tricolore pe tatami in apropiere de anticul Colosseum, macar si doar simpla prezenta a acestora la un asemenea nivel de intrecere putand fi considerata o performanta, dar si o adevarata lovitura de imagine pentru clubul aflat sub patronajul autoritatii publice locale. De altfel, cei doi “martieni” din Brazi au si facut recent incalzirea in chimono pentru Roma, participand la cantonamentul centralizat de pe litoral al nationalei, actiune la care au fost prezenti, pe langa intreg staff-ul federatiei romane de resort (presedinte Gaby Oancea), si conducatorul sportului chanbara din Italia.

 

Chanbara este un sport relativ nou in Romania, importat din “tara soarelui rasare”, si face parte generic vorbind din ramura artelor martiale. Cat priveste adoptarea acestui sport in cadrul CS Brazi, s-a putut realiza, atat datorita OK-ului dat de autoritatea locala, dar, si nu in ultimul rand, faptului ca totii copiii ce practicau arte martiale in regim privat pana de curand sunt exclusiv localnici. Imediat dupa inregimentarea sub culorile CS Brazi, echipa de chanbara a clubului, compusa din 22 de copii cu varste inte 6 si 13 ani, a concurat la Campionatul National de la Izvorani, de unde s-a intors cu o adevarata salba de trofee (au urcat de 28 de ori pe podiumul de premiere, iar de trei ori chiar pe cea mai inata treapta!).

 

Sa mai punctam faptul ca de pregatirea pe tatami a micutilor “martieni” din Brazi se ocupa sensei Ionut Enache.

Aurel Draghici

Club Sportiv Municipal Ploieșt,i a început demersurile pentru închirierea Stadionului “Ilie Oană„ către Fotbal Club Viitorul Constanța, în situația calificării echipei în faza superioară UEFA Champions League,

 

 

Reprezentanții UEFA si reprezentanții Fotbal Club Viitorul Constanța au fost prezenți astăzi, la Stadionul Ilie Oană, unde s-au întâlnit cu Mihai Cristian Ganea, viceprimarul Ploieștiului, Andrei Gheorghe, consilier local,  și Decu Crîngasu, director adjunct Club Sportiv Municipal Ploiești.

 

 

În urma acestei vizite de constatare și analiză a fost stabilit un set de măsuri absolut necesare pentru ca pe stadionul Ilie Oană să se poată disputa meciul .

Centrul Olimpic din Izvorani a gazduit, la finele saptamanii trecute, Campionatului National 2017 de Chanbara (un sport cu radacini in Japonia, din ramura artelor martiale), competitie rezervata atat copiilor cat si seniorilor, CS Brazi avand in lupta pe tatami nu mai putin de 22 de sportivi (e vorba de copii localnici, cu varste intre 6 si 13 ani).

 

Bilantul intrecerii a fost unul peste asteptari pentru micutii “samurai” din Brazi, 11 dintre ei urcand de 29 de ori pe podiumul de premiere, trei chiar pe prima treapta, in conditiile in care si-au incrucisat sabiile cu adversari de la cluburi mult mai titrate chanbara (Ronin Ryu, Budo Best s.a.).

 

S-a concurat la cinci probe specifice acestui sport, altfel deosebit de spectaculos si exotic totodata, elevii lui sensei Ionut Enache (care se ocupa de pregatirea micilor sportivi in chimono) reusind prestatii de tinuta, dovada si salba de medalii pe care au adus-o acasa, la Brazi.

 

Desigur, “printesa” in chimono a CS Brazi a fost Adelina Dohotaru, care este si componenta a lotului national de cadeti, aceasta facand efectiv “febra” la picioare de atatea escalade ale podiumului (8). Iata si rezultatele pentru vitrina cu trofee ale sportivilor CS Brazi obtinute la CN Chanbara 2017:

* DOHOTARU ADELINA (13 ani / foto 1) - locul 1 la kodachi / cadeti + loc 2 la kodachi / seniori si tate kodachi / cadeti 1 + loc 3 cochen tate / seniori, kihon dosa / seniori, tate kodachi / seniori, cocken katate / cadeti 1, kihon dosa / cadeti 1

* PETRE BOGDAN ANDREI (10 ani / foto 2) - loc 1 tate kodachi / cadeti + loc 2 kihon dosa / cadeti

* AKDAG DENIZ ( 8 ani / foto 3) - loc 1 kodachi / cadeti + loc 2 tate kodachi / cadeti

* PARVULESCU ILEANA STEFANIA (6 ani)- loc 2 kihon dosa + loc 3 tate kodachi, kodachi, choken katate

* TOMA MEDEEA GABRIELA (10 ani) - loc 2 kodachi, tate kodachi, choken katate + loc 3 kihon dosa

* RADU THEODOR CRISTIAN (10 ani) - loc 3 kihon dosa, choken katate

* PAVEL ANTONIO GABRIEL (8 ani) - loc 2 choken katate+ loc 3 kodachi

* TOMA SARA MARIA (6 ani)- loc 3 kihon dosa, choken katate

* STOICESCU MIHAIL (10 ani) - loc 3 kihon dosa

* NEACSU ALEXANDRU(7 ani) - loc 3 lchoken katate

* SERBAN IONUT CRISTIAN (8 ani) - loc 3 kodachi

 

Aurel Draghici

Hipodromul Ploieşti a găzduit, ieri, începând cu ora 10.30, o nouă reuniune oficială de trap, în cadrul căreia au avut loc, la fel ca la precedentele două evenimente, cinci curse: una de calificare şi alte patru cu premii puse la bătaie de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.

 

 

„La reuniune au fost prezenţi circa 300 de iubitori ai turfului, care au avut parte de o primă cursă de calificare în urma căreia ambii trăpaşi participanţi au obţinut timpi ce le dă dreptul să concureze pe viitor, şi, apoi, de patru curse interesante, două dintre ele decise pe ultimii metri”, a anunțat CSM Ploiești..

 

 

 

Ca un element inedit, în două dintre cursele de astăzi, în sulky a fost prezent un driver sârb, Dragan Djuricic, venit pentru a conduce doi cai ai unui proprietar din România, Sorin Mavru. Totodată, alţi doi driveri, de data aceasta din Ungaria, Kulik Ferenc şi Zalai Gabor, au partipicat la curse, conducându-şi proprii cai, Utszeli şi Tutanhamon, a precizat sursa citată. (foto: CSM Ploiesti)

Prezenți la Călimănești, județul Vâlcea în data de 12, respectiv 13 mai 2017, unde s-a desfășurat faza națională a competiției sportive de tir, tenis de masă și șah, polițiștii locali ploieșteni au obținut rezultate notabile.

 

Astfel, ei au obținut locul II la proba de tir pe echipe și locul IV la tenis de masă atât individual, cât și pe echipe.

 

Felicitări polițiștilor locali Frâncu Stelian, Măceșaru Ionel, Stoica Mihai și Popa Mihail!

Grupul consilierilor PSD solicită demararea procedurilor pentru achiziționarea Sălii de Box a municipiului Ploiești, sală care a dat boxului mondial nume precum Leonard Doroftei sau Adrian Diaconu.

 

În acest sens, consilierii locali social democrați vor depune in aceasta dimineață, la Primăria Ploiești, un proiect de hotărâre privind înființarea unei comisii speciale care să decidă asupra oportuniții privind achiziționarea imobilului în care maestrul Titi Tudor a antrenat generații întregi de campioni.

 

“Nu putem asista neputincioși la distrugerea unei ramuri sportive care a adus sportului ploieștean atât de multe satisfacții. Copiii antrenați de Titi Tudor trebuie să își continue antrenamentele și suntem datori ca aleși ai ploieștenilor să le asigurăm toate condițiile pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a activității sportive”, se arata intr-un comunicat de presa semnat de grupul Consilierilor Locali PSD Ploiești.

Pentru al patrulea an consecutiv, handbalistii adolescenti de la CS Brazi au obtinut calificarea la primul turneu semifinal din cadrul competitiei republicane rezervate juniorilor, la editia prezenta prinzand faza S1 din pozitia de vicelideri ai Grupei preliminare C (amintim ca intrecerea la juniori este structurata pe doua paliere, e vorba de o stagiune regulata, urmata, in functie de rezultatele din serii de Semifinala 1, iar apoi, dupa cernerea sitei de Semifinala 2 si, faza decisiva pentru stabilirea podiumului, Turneul final).

 

Astfel, la mijlocul acestei saptamani, handbalistii din Brazi urmeaza sa ia lungul drum al Resitei, in urbea lui Cristi Chivu urmand sa se desfasoare o semifinala 1 de foc, alaturi de gruparea prahoveana completand seria de 4 gazdele de la CS Adrian Petrea, LPS Cluj si CSS Fagaras.

 

Iata si programul jocurilor echipei pregatite de prof. Cristian Dumitru:

* vineri, 28 aprilie: CS BRAZI vs. CSS FAGARAS

* sambata, 29 aprilie: CS BRAZI vs. LPS CLUJ NAPOCA

* duminica, 30 aprilie: CS BRAZI vs. CS ADRIAN PETREA RESITA.

 

In penultimul act acced ocupantele primelor doua pozitii.

 

Sa mai spunem ca, in urma cu doua sezoane, CS Brazi (pe atunci la juniori III) a prins semifinala 2, la Craiova, doar nesansa si cumva lipsa de experienta facand sa nu ajunga la Turneul Final.

 

In alta ordine de idei, o alta echipa a clubului, tot din sportul cu mingea mica pe semicerc, e vorba de junioarele IV, va participa, in premiera, la o faza superioara a CN, anume semifinala 2 programata la finele saptamanii viitoare la Plopeni, avand in fata adversare de calibru, precum CSM Bucuresti sau CSS 2 Bucuresti. Aurel Draghici

Evenimentul se va desfășura în perioada aprilie -iunie 2017, competiția fiind organizată pentru angajații primăriilor și a personalului din serviciile publice

 

Competiția de minifotbal va avea loc pe data de 21 aprilie, orașul Băicoi fiind gazda acestei etape la care și-au anunțat participarea alte opt orașe. Din Grupa A fac parte echipele primăriilor prahovene Băicoi, Plopeni, Azuga și Bușteni, iar din Călărași participă Lehiu-Gară. În Grupa B participă echipele primăriilor Topoloveni și Mioveni, ambele din Argeș, Bolintin Vale din Ilfov și Răcari din Dâmbovița. La turneul final, care se va desfășura în iunie, participă echipele finaliste.

Asociația Orașelor din România este o asociație non-guvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, reprezentând interesele a 216 localități urbane.

Competitiile rezervate sportului cu mingea mica pe semicerc pentru copii si juniori si-au incheiat fazele pe grupe (J1, J2, J3), respectiv pe euro-regiuni (J4), sita primei jumatati a campionatelor facand si alegerea celor mai bune grupari din tara care se vor bate pentru laurii editiei 2016 / 2017.

 

Astfel, CS Brazi, chiar in premiera absoluta pentru o localitate rurala din Romania, accede in fazele superioare republicane cu doua echipe, anume la juniori 2 baieti si junioare 4 (pentru fete performanta este cu atat mai remarcabila cu cat ele se afla la “botezul focului” intr-o intrecere de asemenea rang. Iata si cum au ajuns acestea aici:

 

* Juniorii 2 au terminat pe locul secund Grupa preliminara C (din care au mai facut parte CSM Sf. Gheorghe, CSS Ploiesti, CS Blejoi, CS Olimpic Mizil, Gr. Sc. Moreni si CSO Breaza), ratand prima pozitie doar din cauza criteriului final de departajare - talie jucatori (altfel, a avut cele mai bune rezultate pe parchet). In faza semifinala 1, programata in perioada 28-30 aprilie (probabil la Resita sau Cluj Napoca), juniorii nostri se vor confrunta intr-o companie redutabila cu HC Petrea Resita, LPS Cluj Napoca si CSS Fagaras, primele doua clasate urmand sa primeasca pasaportul pentru penultimul act al campionatului (semifinala).

 

* Junioarele 4, dupa ce au depasit faza judeteana (desfasurata chiar la Brazi), au reusit, mai putin asteptat, sa faca o figura frumoasa si la turneul pe Euro-regiunea 3 de la Plopeni (12 participante din 5 judete), astfel ca si-au asigurat prezenta in semifinalele nationale (5-7 mai a.c., alaturi de alte 7 echipe provenind din Bucuresti, Ilfov, Dambovita si Prahova - CSM Ploiesti).

 

Sa spunem ca echipa de juniori 3 baieti a clubului a ratat prezenta in semifinalele categoriei respective de varsta nu atat datorita rezultatelor din teren, cat unor prevederi regulamentare destul de ciudate, anume limitarea la 3 a numarului jucatorilor cu varste ceva mai mici decat cea standard, pe foaia de joc). Antrenorul coordonator al echipelor de handbal ale clubului este prof. Cristian Dumitru, secondat, in special la cea feminina, de Florina Zlat. Aurel Draghici

Clubul Sportiv Brazi isi va imbogati portofoliul de ramuri active cu mai multe discipline sportive denumite generic - arte martiale - Consiliul Local, sub a carui autoritate publica functioneaza CSB, dandu-si in acest sens ok-ul printr-o hotarare validata in unanimitate de “micul parlament” local. Astfel, pe Certificatul de Identitate Sportiva (CIS) al clubului urmeaza sa fie inscrise de catre MTS o gama de sporturi cu sorgintea in indepartata si fascinanta Japonie anume: arte martiale de contact, chanbara, kempo, jiu jitsu, aikido.

 

Cum de s-a ajuns la punerea pe roate a unui asemenea proiect, oarecum exotic, tinand cont ca prin zona mai degraba mingea (de fotbal ori handbal) cam constituie emblema sportului local ? Ei bine, ideea n-a plecat de la zero. Astfel, de mai bine de un an, in cadrul Caminului Cultural Brazi, functioneaza un mic centru de pregatire privat in artele martiale, un grup de copii cu varste cuprinse intre 5 si 12 ani, toti localnici, alegand sa imbrace nu tricourile de fotbalisti, handbalisti ori baschetbalisti, ci vesmante specifice “tarii soarelui rasare”, anume kimonourile. Plus, sabiile de samurai...de plastic, insa.

 

In alta ordine de idei, s-a decis ca acestia sa treaca cu arme si bagaje la CS Brazi, pentru a li se asigura si o sustinere financiara adecvata in ceea ce priveste participarea la competitii nationale de gen. “Samuraii” din Brazi au ca mentor in acest moment pe sensei Ionut Enache.

 

La ora actuala, CS Brazi are trei sectii sportive active: fotbal (seniori + juniori - nivel judetean), handbal (juniori II, III, IV - nivel republican) si columbofile (nivel judetean, national si international), cu un total de aproape 150 sportivi legitimati.

Aurel Draghici

Sambata, Sala Polivalenta din Blejoi a gazduit finala Cupei Liceelor Carrefour la fotbal, manifestare organizata cu sprijinul Primariei din localitate. Detalii aici.

Pagini