Evenimentul se va desfășura în perioada aprilie -iunie 2017, competiția fiind organizată pentru angajații primăriilor și a personalului din serviciile publice

 

Competiția de minifotbal va avea loc pe data de 21 aprilie, orașul Băicoi fiind gazda acestei etape la care și-au anunțat participarea alte opt orașe. Din Grupa A fac parte echipele primăriilor prahovene Băicoi, Plopeni, Azuga și Bușteni, iar din Călărași participă Lehiu-Gară. În Grupa B participă echipele primăriilor Topoloveni și Mioveni, ambele din Argeș, Bolintin Vale din Ilfov și Răcari din Dâmbovița. La turneul final, care se va desfășura în iunie, participă echipele finaliste.

Asociația Orașelor din România este o asociație non-guvernamentală, apolitică, fără scop lucrativ, reprezentând interesele a 216 localități urbane.

Competitiile rezervate sportului cu mingea mica pe semicerc pentru copii si juniori si-au incheiat fazele pe grupe (J1, J2, J3), respectiv pe euro-regiuni (J4), sita primei jumatati a campionatelor facand si alegerea celor mai bune grupari din tara care se vor bate pentru laurii editiei 2016 / 2017.

 

Astfel, CS Brazi, chiar in premiera absoluta pentru o localitate rurala din Romania, accede in fazele superioare republicane cu doua echipe, anume la juniori 2 baieti si junioare 4 (pentru fete performanta este cu atat mai remarcabila cu cat ele se afla la “botezul focului” intr-o intrecere de asemenea rang. Iata si cum au ajuns acestea aici:

 

* Juniorii 2 au terminat pe locul secund Grupa preliminara C (din care au mai facut parte CSM Sf. Gheorghe, CSS Ploiesti, CS Blejoi, CS Olimpic Mizil, Gr. Sc. Moreni si CSO Breaza), ratand prima pozitie doar din cauza criteriului final de departajare - talie jucatori (altfel, a avut cele mai bune rezultate pe parchet). In faza semifinala 1, programata in perioada 28-30 aprilie (probabil la Resita sau Cluj Napoca), juniorii nostri se vor confrunta intr-o companie redutabila cu HC Petrea Resita, LPS Cluj Napoca si CSS Fagaras, primele doua clasate urmand sa primeasca pasaportul pentru penultimul act al campionatului (semifinala).

 

* Junioarele 4, dupa ce au depasit faza judeteana (desfasurata chiar la Brazi), au reusit, mai putin asteptat, sa faca o figura frumoasa si la turneul pe Euro-regiunea 3 de la Plopeni (12 participante din 5 judete), astfel ca si-au asigurat prezenta in semifinalele nationale (5-7 mai a.c., alaturi de alte 7 echipe provenind din Bucuresti, Ilfov, Dambovita si Prahova - CSM Ploiesti).

 

Sa spunem ca echipa de juniori 3 baieti a clubului a ratat prezenta in semifinalele categoriei respective de varsta nu atat datorita rezultatelor din teren, cat unor prevederi regulamentare destul de ciudate, anume limitarea la 3 a numarului jucatorilor cu varste ceva mai mici decat cea standard, pe foaia de joc). Antrenorul coordonator al echipelor de handbal ale clubului este prof. Cristian Dumitru, secondat, in special la cea feminina, de Florina Zlat. Aurel Draghici

Clubul Sportiv Brazi isi va imbogati portofoliul de ramuri active cu mai multe discipline sportive denumite generic - arte martiale - Consiliul Local, sub a carui autoritate publica functioneaza CSB, dandu-si in acest sens ok-ul printr-o hotarare validata in unanimitate de “micul parlament” local. Astfel, pe Certificatul de Identitate Sportiva (CIS) al clubului urmeaza sa fie inscrise de catre MTS o gama de sporturi cu sorgintea in indepartata si fascinanta Japonie anume: arte martiale de contact, chanbara, kempo, jiu jitsu, aikido.

 

Cum de s-a ajuns la punerea pe roate a unui asemenea proiect, oarecum exotic, tinand cont ca prin zona mai degraba mingea (de fotbal ori handbal) cam constituie emblema sportului local ? Ei bine, ideea n-a plecat de la zero. Astfel, de mai bine de un an, in cadrul Caminului Cultural Brazi, functioneaza un mic centru de pregatire privat in artele martiale, un grup de copii cu varste cuprinse intre 5 si 12 ani, toti localnici, alegand sa imbrace nu tricourile de fotbalisti, handbalisti ori baschetbalisti, ci vesmante specifice “tarii soarelui rasare”, anume kimonourile. Plus, sabiile de samurai...de plastic, insa.

 

In alta ordine de idei, s-a decis ca acestia sa treaca cu arme si bagaje la CS Brazi, pentru a li se asigura si o sustinere financiara adecvata in ceea ce priveste participarea la competitii nationale de gen. “Samuraii” din Brazi au ca mentor in acest moment pe sensei Ionut Enache.

 

La ora actuala, CS Brazi are trei sectii sportive active: fotbal (seniori + juniori - nivel judetean), handbal (juniori II, III, IV - nivel republican) si columbofile (nivel judetean, national si international), cu un total de aproape 150 sportivi legitimati.

Aurel Draghici

Sambata, Sala Polivalenta din Blejoi a gazduit finala Cupei Liceelor Carrefour la fotbal, manifestare organizata cu sprijinul Primariei din localitate. Detalii aici.

În această dimineaţă, la Hipodromul Ploieşti a avut loc o întâlnire pe care viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, şi şeful Complexului Hipodrom, Claudiu Coman, au avut-o cu proprietarii de cai, cu scopul identificării problemelor principale şi a conturării unor soluţii pentru demararea activităţii pe hipodrom.

 

La capătul unei discuţii ce a durat mai bine de o oră, principala decizie a fost aceea de a se constitui o comisie de lucru care se va întruni regulat în următoarea perioadă pentru a rezolva, pas cu pas, problemele existente la hipodrom. Din această comisie vor face parte directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, reprezentanţii Complexului Hipodrom, Claudiu Coman şi Cătălin State, reprezentanţii proprietarilor de cai, Marian Manea şi Tiberiu Nan, un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, unul al Regiei Naţionale a Pădurilor, unul din partea Serviciului Achiziţii Publice al Primăriei Ploieşti şi câte unul din partea serviciilor economic şi juridic ale CSM Ploieşti. Prima şedinţă de lucru a comisiei a fost stabilită pentru joi, 19 ianuarie.

La Campionatele Naţionale de Gimnastică Ritmică rezervate Junioarelor şi Senioarelor, ce au fost găzduite de Sala Polivalentă din Bucureşti şi au fost organizate de Ministerul Tineretului şi Sportului şi Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, gimnastele de la CSM Ploieşti au devenit vicecampioane nationale!

 

Denisa Stoian, Livia Harcan, Delia Gheorghe şi Ana Toma, au avut evoluţii foarte bune în cele două zile de concurs, principala performanţă fiind titlul de Vicecampioane Naţionale la Categoria Junioare, obţinut sâmbătă. Tot în prima zi, Denisa Stoian a ocupat locul al IV-lea, iar Livia Harcan a venit imediat după ea în concursul la individual compus, rezultate datorită cărora ambele s-au calificat la Cupa României, ce va avea loc pe data de 2 noiembrie, tot în Sala Polivalentă, din Bucureşti.

 

Cele două gimnaste (numărul maxim permis de regulament) au reprezentat CSM Ploieşti şi duminică, în finalele pe obiecte, iar mezina echipei, Denisa Stoian, a reuşit să aducă alte patru medalii, toate de bronz (la cerc, minge, măciuci şi panglică), în contul clubului. La rândul ei, şi Livia Harcan a avut evoluţii apreciate, ea reuşind trei locuri cinci (la coardă, cerc şi minge) şi locul 7 la măciuci.

 

Sportivele de la CSM Ploiesti sunt pregătite de Simona Puiu (antrenor) şi Liliana Băescu (coordonator).

Orașul Bușteni a găzduit, în perioada 7-9 octombrie, o foarte apreciată şi captivantă manifestare sportivă - Jocurile Mării Negre pentru Veterani. Evenimentul s-a desfăşurat concomitent în patru oraşe care şi-au căpătat în prezent un binemeritat şi valoros renume ca staţiuni turistice de larg interes atât pe plan intern, cât şi internaţional. Este vorba despre oraşele Varna (Bulgaria), Luleburgaz, Odessa (Ucraina). La Bușteni s-au desfășurat meciurile de fotbal și volei masculin.

 

Ceremonia de deschidere a avut loc în Sala Sporturilor din cartierul Silva, acolo unde s-au desfășurat și partidele de volei, România fiind reprezentată de echipa “Tricolorul LMV” din Ploiești. Meciurile de fotbal s-au ținut pe stadionul “Caraimanul” din localitate. „Jocurile Mării Negre pentru Veterani” reprezintă o manifestare devenită deja tradiţie, anul acesta desfăşurându-se ediţia cu numărul 6.

 

Până în prezent toate disciplinele sportive înscrise în această competiţie se disputau într-un singur oraş-gazdă. La Varna s-au desfăşurat două ediţii, Instanbulul a găzduit alte două, iar Odessa o ediţie. Competiția din acest an a fost câștigată, atât la fotbal, cât și la volei de reprezentativa Ucrainei, loturile care au reprezentat țara noastră situându-se pe locul 2 la ambele discipline.

Gimnastele de la CSM Ploieşti au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Turneul Internaţional „Iaşi Trophy”, alături de alte cluburi din Baia Mare (2), Târgu Mureş, Bucureşti (2), Iaşi, Chişinău (2) Kiev (2) şi Odessa. Toate cele şase sportive pregătite de Liliana Băescu (coordonator) şi Simona Puiu (antrenor) au avut evoluţii foarte bune şi au reuşit să urce pe podiumul de premiere.

 

Cum era de aşteptat, Denisa Stoian (2003) a fost la înălţime şi a reuşit să se impună la nivel de junioare la toate cele patru obiecte la care a concurat: cerc, panglică, măciuci şi coardă.

 

În competiţia gimnastelor născute în 2004, Miruna Ciocîrlan s-a impus în concursul de la măciuci şi a venit a doua la coardă, iar Daria Motângă a ocupat locul al II-lea la măciuci. La „2005”, Gabriela Constantin a ocupat poziţia secundă atât la coardă, cât şi la măciuci.

 

La categoria de vârstă 2006, Sabina Enache s-a întors acasă cu două medalii de bronz, obţinute la cerc şi panglică, iar Anisia Drăgan a ocupat locul al II-lea la panglică şi locul al V-lea la cerc.

 

Gimnastele de la CSM Ploieşti se pregătesc, acum, pentru Campionatele Naţionale rezervate Senioarelor şi Junioarelor, ce vor avea loc în perioada 5-7 octombrie, la Bucureşti. Apoi, va urma Cupa României, din 2 noiembrie, pentru care Miruna Ciocîrlan este deja calificată şi se speră ca şi Denisa Stoian şi Livia Harcan să-şi câştige dreptul de a participa.

Echipele de fotbal ale CSM Ploieşti care aveau programate meciuri oficiale în weekend nu s-au prezentat la jocuri din cauza blocajului financiar ce a dus la suspendarea activităţii clubului.

 

Echipa de seniori, formată însă din cei mai mari juniori ai clubului, nu s-a putut prezenta, sâmbătă, la meciul din etapa a V-a a Superligii B Prahova, programat în deplasare, la CS Brazi.

 

La rândul ei, formaţia de juniori B (foto), înscrisă din acest sezon în Campionatul Naţional, nu s-a prezentat la partida de pe teren propriu cu CS CN Gib Mihăescu Drăgăşani, ce trebuia să aibă loc sâmbătă, de la ora 14.00, pe arena „Ilie Oană”.

 

Ambele echipe au programate meciuri oficiale şi în această săptămână, juniorii B trebuind să joace miercuri, cu SCM Piteşti, iar seniorii – sâmbătă, cu Avântul Tomşani, în caz de neprezentare riscându-se amenzi şi, chiar, excluderea din campionat.

Echipa managerială a Asociaţiei Ploieşti Basketball are deosebita plăcere de a vă invita luni, 22 august, cu începere de la ora 19:30, la Sala Sporturilor Olimpia, la o lecţie deschisă predată de câţiva specialişti ai şcolii sârbe de baschet, cu privire la oportunitatea lansării unui program dedicat micuţilor cu vârsta sub 7 ani, din grădiniţele din Ploieşti.

 

Trei antrenori proveniţi de la echipa Sportski Klub Foka Kragujevac vor fi lectorii acestui eveniment, la care sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi, părinţii şi, nu în ultimul rând, managerii şi direcţiunile grădiniţelor particulare şi de stat, din oraşul Ploieşti, dar şi din apropiere.

 

Asociaţia Ploieşti Basketball îşi exprimă dorinţa de a-şi dezvolta activitate pe acest segment, astfel încât a iniţiat un program de perfecţionare a antrenorilor şi de schimb de experienţă cu tehnicieni care fac acest lucru de 15 ani.

 

“Considerăm că, printr-o dezvoltare armonioasă de la o vârstă fragedă, venită în sprijnul unui bagaj elementar de cunoştinţe pe terenul de baschet, copiii noştri îşi pot croi un viitor frumos în această ramură sportivă, cu sprijinul antrenorilor şi al părinţilor”, afirma Ionut Urzeala, Manager Ploiesti Basketball.

Atleţii de la CSM Ploieşti au participat, sâmbătă şi duminică, la Cluj, la Finala Campionatului de Seniori şi Tineret, prilej cu care au reuşit să obţină nu mai puţin de zece medalii, dintre care şase de aur, două de argint şi două de bronz. Cele mai bune evoluţii le-au avut Cristian Radu şi Andreea Timofei, care s-au întors de la Cluj cu câte cinci medalii, ambii având câte 3 de aur, pe care le-au completat, însă, diferit: Cristian Radu, cu două medalii de argint, iar Andreea Timofei, cu două medalii de bronz. Per total, a fost o prezenţă foarte bună a sportivilor pregătiţi de Augustin Iancu (coordonator), Robert Munteanu, Maria Andrei şi Florin Andrei, CSM Ploieşti fiind, într-un clasament ad-hoc, cel mai medaliat club de la competiţia din weekend.

 

Iată care a fost bilanţul total al sportivilor noştri:

– Cristian Radu – locul 1 la Tineret şi locul 1 Seniori la 400 metri (47.16 secunde);

– Marius Licuţ – locul 7 la Tineret şi la Seniori la 400 metri (48.60 secunde);

– Andreea Timofei – locul 1 la Tineret şi locul 4 la Seniori la 400 metri (56.03 secunde); locul 1 la Tineret şi locul 3 la Seniori la 800 metri (2.08.08 minute); locul 3 la Tineret la 200 metri (25.30 secunde);

– Ștafeta 4×100 metri masculin, în componenţa Bogdan Oprina, Marius Licuţ, Costin Homiuc, Cristian Radu – locul 2 la Tineret şi locul 4 la Seniori (42.31 secunde);

– Ştafeta CSM Ploieşti 2, 4×100 metri masculin, în componenţa Mihai Filote, Alexandru Burcea, Andrei Oprea, Bogdan Păsărică – locul 6 la Seniori (42.81 secunde);

– Ștafeta 4×100 metri fete, în componenţa Cristina Pricopie, Adriana Oprea, Miruna Trifan, Miruna Paraschiv – locul 4 la Tineret şi locul 6 la Seniori (50.23 secunde);

– Ștafeta 4×400 metri masculin, în componenţa Marius Licuţă, David Năstase, Alexandru Burcea, Cristian Radu – locul 1 la Tineret şi locul 2 la Seniori (3.14.28 minute);

– Ştafeta CSM Ploieşti 2, 4×400 metri masculin, în componenţa Mihai Filote, Bogdan Păsărică, Bogdan Oprina, Andrei Oprea – locul 9 (3.29.29 minute);

– Ștafeta 4×400 metri feminin, în componenţa Miruna Trifan, Andreea Neagu, Adriana Oprea, Andreea Timofei – locul 1 la Tineret şi locul 4 la Seniori (3.56.82 minute).

Pagini