Jandarmii montani și salvamontiștii din Bușteni au participat, duminică noapte, la o operațiune de salvare. Trei turiști, printre care și o femeie în vârstă de 72 de ani, au avut nevoie de ajutor ca să coboare de pe munte.

 

Jandarmii montani și salvamontiștii au fost solicitați să intervină în jurul orei 22.40, pentru căutarea unui grup de 3 persoane care cobora pe traseul Jepii mici din Munții Bucegi.

„Persoanele au fost surprinse de lasarea intunericului si nu au mai putut inainta, drept pentru care au apelat numărul unic de urgență 112. De asemenea din grup facea parte o persoana  de 72 de ani care din cauza intunericului si a ploii se deplasa foarte greu”, a anunțat IJJ Prahova.

Persoanele au fost găsite în jurul orelor 23.30 si au fost aduse în siguranță in orașul Bușteni.

În perioada 23 - 24 martie, la Sinaia are loc Cupa Orașului la schi alpin. Competiția se adresează tuturor sinăienilor care îndrăgesc și practică schiul, indiferent de vârstă.

 

Devenită deja o tradiție, aflată la ediția a XIII-a, competiția „Sinaia pe pârtie” se va desfășura în Valea Soarelui și se adresează sinăienilor amatori de schi.

 

„Vă așteptăm la Sinaia pe pârtie”, este invitația lansată pe o rețea de socializare de Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

Numărul turiştilor sosiți în structurile de primire turistică, în luna decembrie 2017, a fost de 43.332 persoane, din care 39.070 turişti români (90,2%) şi 4.262 turişti străini (9,8%), potrivit Direcției de Statistică Prahova

Potrivit datelor statistice, „structurile de primire turistică deschise în județul Prahova, în luna decembrie 2017, au pus la dispoziția turiştilor o capacitate de cazare de 12.153 locuri‐pat, valoare mai mare cu 2,3% comparativ cu luna decembrie 2016”.

„În structura numărului total al structurilor de primire turistică  deschise în luna decembrie 2017 (308 unități), pensiunile turistice urbane au deținut cea mai mare pondere, respectiv 37,7%,  urmate de hoteluri (26,3%), vile turistice (14,0%), pensiuni agroturistice (11,7%) şi 10,3% celelalte tipuri de structuri de primire turistică ( moteluri, cabane turistice ...)”, a anunțat Direcția de Statistică Prahova.

Totodată, numărul înnoptărilor în structurile de primire turistică  a fost de 100.598 în luna decembrie 2017, în creştere cu 9,9% față de aceeaşi lună a anului 2016.

„Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică  cu funcțiuni de cazare din județul Prahova în luna decembrie 2017, comparativ cu luna corespunzătoare a anului precedent, au înregistrat o creştere cu 3,2% iar ale turiştilor străini cu 101,8%. Indicele de utilizare netă  a capacității de cazare turistică  în funcțiune, în județul Prahova, în luna decembrie 2017 a fost de 26,7%, mai mare cu 1,4 puncte proncetuale  față  de  aceeaşi lună a anului 2016”, a mai precizat Direcția de Statistică Prahova.

Durata medie a şederii turiştilor în luna decembrie 2017, la nivelul județului Prahova, a fost de 2,3 zile  la fel ca cea înregistrată în luna decembrie 2016 .

Datele statistice atestă că, în luna noiembrie 2017, s-a înregistrat o creștere a numărului turiștilor sosiți în structurile de primire comparativ cu aceeași lună a anului 2016.

 

Prahova stă bine la capitolul turiști, mai ales pe timpul iernii, când stațiunile montane sunt supra-aglomerate. Dezvoltarea infrastructurii pentru schi a reprezentat unul dintre atuurile importante.

 

Potrivit Direcției de Statistică Prahova, numărul turiștilor sosiți în structurile ede primire turistică a crescut cu 2,8%, comparativ cu aceeași lună a anului 2016.

 

Trebuie spus că o creștere substanțială se va identifica în luna decembrie 2017, ținând cont de aglomerația din stațiunile montane și de faptul că pachetele turistice pentru Crăciun și Revelion s-au epuizat 100% cu mai multe săptămâni înainte de evenimente.

Structurile de primire turistică deschise în județul Prahova, în luna iunie 2017, au pus la dispoziția turiştilor o capacitate de cazare de 12321 locuri‐pat, valoare mai mare cu 3,9% comparativ cu luna iunie 2016, a anunțat Direcția Județeană de Statistică Prahova.

 

 

 

 

„În structura numărului total al structurilor de primire turistică  deschise în luna iunie 2017 (313 unități), pensiunile turistice urbane au deținut cea mai mare pondere, respectiv 36,7%,  urmate de hoteluri (26,2%), vile turistice (14,1%), pensiuni agroturistice (11,5%), moteluri (5,1%)  şi 6,4% celelalte tipuri de structuri de primire turistică ( hosteluri, cabane turistice ...) Numărul turiştilor sosiți în structurile de primire turistică, în luna iunie 2017, a fost de 49951 persoane, din care 36864 turişti români (73,8%) şi 13087 turişti străini (26,2%)”, se precizează în statistica de la Prahova.

 

 

 

 

Durata medie a şederii turiştilor în luna iunie 2017, la nivelul județului Prahova, a fost de 2,0 zile pe total structuri de primire ( 2,1 zile la turiştii români şi 1,9 zile la turiştii străini) mai mică față de cea înregistrata în luna iunie 2016 când a fost de 2,2 zile pe total structuri de primire ( 2,1 zile la turiştii români şi 2,5 zile la turiştii străini), potrivit sursei citate.

Cea de a II-a ediție a evenimentului “Sinaia pe bicicleta” are loc în acest weekend.

 

Cei peste o sută de cicliști participanți vor descoperi traseele de ciclism urban din Sinaia și vor vizita obiectivele culturale și arhitecturale din orașul Sinaia, este anunțul postat pe pagina de Facebook a orașului.  Pe 20 august 2016: înscrierile se fac începând cu ora 10:00 în fața primăriei, iar traseul este Primăria Sinaia – Bdul Carol I-Aleea Pelesului-Str.Pelesului-str.Furnica-Calea Codrului- Telegondola Cota 1000 - Urcare (cu gondola) Cota 2000 - Coborare (cu gondola) Cota 1400- Drumul Cotei- Str.Furnica- str. Manastirii – str. O. Goga - Casino Sinaia - Parcul Dimitrie Ghica unde va avea loc festivitatea de premiere și un picnic. Duminică, 21 august 2016, înscrierile se fac începând cu ora 10:00 în fața primăriei, iar traseul pentru adulți – Primăria Sinaia-Bdul Republicii-DN1-DN71-Calea Codrului-Drum forestier vulpărie - Str.Furnica - str.Mănăstirii – str.O. Goga - Casino Sinaia - Parcul Dimitrie Ghica. Traseul Parada Micilor Biciclisti este Primăria Sinaia – Bulevardul Carol I – Parcul Dimitrie Ghica (între orele 10:30-12:00 se vor desfășura diverse probe de concurs în interiorul parcului), iar între orele12:30-13:00 parada se va desfășura pe traseul parcul Dimitrie Ghica-Hotel Internațional-retur Parcul Dimitrie D.Ghica. (foto: Facebook)

Consiliul Județean Prahova a anunțat închiderea totală sau parțială a mai multor trasee turistice din Masivul Bucegi și în zona Cheia. Măsura vine ca urmare a ninsorilor din ultima perioadă.

 

Prahova se află, încă de ieri, sub cod galben de ninsori, fiind vizată zona de nord a județului. Ca urmare a condițiilor meteo nefavorabile, Consiliul Județean Prahova a anunțat închiderea totală sau parțială a unor trasee montane. În masivul Bucegi este vorba de Saua Vf. Cu Dor-Masa Ciobanului-Coltii lui Barbes-Lacurile Vanturis (marcaj punct galben), Drum de Vara (sub Cetate) - Coltii lui Barbes - Lacurile Vanturis-Valea Soarelui (marcaj punct rosu), fosta cabana Vf.cu Dor-Saua Calugarului (marcaj banda rosie), Sinaia-Poiana Stanei-Piciorul Pietrei Arse-Cabana Piatra Arsa (inchis intre Poiana Stanei si Cabana Piatra Arsa marcaj banda albastra), Cabana Babele-Vf.Omu (marcaj banda galbena), Busteni-Plaiul Fanului-poiana Costilei-Valea Cerbului-Cabana Vf.Omu (inchis intre Poiana Costilei si Cabana Vf.Omu marcaj banda galbena), Busteni-Valea Jepilor Mari-Cantonul Jepi-Cabana Piatra Arsa (marcaj triunghi albastru), Busteni-Valea Jepilor Mici-Cabana Caraiman-Cabana Babele (marcaj cruce albastra), Busteni-Caminul Alpin-Plaiul Munticelu-Poiana Costilei-Pichetul Rosu-La Prepeleac-Cabana Malaiesti (inchis intre Pichetul Rosu si Cabana Malaiesti marcaj triunghi rosu), Cabana Babele-Varful Caraiman-Monumentul Eroilor-Spinarea Costilei-Saua Sugarilor (inchis intre Varful Caraiman si Monumentul Eroilor marcaj cruce rosie), Cabana Caraiman-Monumentul Eroilor (marcaj punct rosu), Busteni-Cabana Gura Diham-Cabana Poiana Izvoarelor-pichetul Rosu-La Prepeleac-Creasta Bucsoiu Mare-Cabana Vf.Omu (inchis intre Pichetul Rosu si Cabana Vf.Omu marcaj banda rosie). Pentru Munții Baiului  este vorba de Busteni-Culmea Zamora-Culmea Orjogoaia-Plaiul Orjogoaia-Traisteni (marcaj cruce rosie). În Ciucaș sunt vizate Saua Chirusca-Cheile Vaii Stanei-Poiana Valea Stanei (marcaj banda albastra), Cheia-Culmea Gropsoarele Zaganu-La Rascruce-Saua Chirusca (marcaj cruce rosie), Cabana Ciucas-Vf.Ciucas-Culmea Bratocea-Pasul Bratocea (marcaj banda rosie), la Rascruce-Valea Paraului Alb-Poiana Valea Stanei (marcaj triunghi albastru), Poiana Valea Stanei-Valea Paraului Sterp-Vf.Zaganu (marcaj triunghi albastru).

Primăria orașului Sinaia, în parteneriat cu Transport Urban Sinaia și zece hoteluri și pensiuni, de patru, trei și două stele, lansează azi, în cadrul Târgului de turism de la București, oferta “O săptămână la schi”. Astfel, în perioada 22-29 martie, turiștii pot beneficia de șapte nopți de cazare și schi-pass la jumătate din prețul afișat la recepție.

 

„Pentru că avem suficientă zăpadă la Cota 2000 cât să ne ajungă până în mai, ne-am gândit să concepem o ofertă de primăvară irezistibilă pentru pasionații de munte. Cu ajutorul partenerilor și colaboratorilor noștri lansăm azi pachetul „O săptămână la schi” cu prețuri la jumătate pentru serviciile de cazare și schipass. De exemplu, o cameră dublă la o pensiune de trei stele din Sinaia va costa 350 de ron, în loc de 700, iar schipass-ul, valabil pentru Telegondola Sinaia și Telescaunul Soarelui, se va vinde și el tot la jumătate de preț”, a spus Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

 

Cele 10 hoteluri și pensiuni incluse în program oferă un total de 80 de camere, reprezentând 168 de locuri de cazare. În cadrul ofertei, turiștii pot opta pentru două hoteluri de patru stele, Hotel Anda și Arca lui Noe, cinci hoteluri și pensiuni de trei stele (hotelul Rina Sinaia și pensiunile New Aosta Garden, Alina, Popasul Haiducilor și Marald) și trei unități de două stele (Hotel Bulevard, Pensiunea Casa Noastră și Hotel Rina Cerbul).

 

Doritorii pot accesa oferta telefonând la hotelul sau pensiunea dorită, dintre cele enumerate mai sus și incluse în program. Pe baza tichetului de cazare turiștii vor obține și reducerea de 50% la schipass, al cărui preț va fi de 400 de ron, pentru șapte zile.

Duminică, la Sinaia va fi iar petrecere pe pârtia nouă – Gondola 1. Autoritățile locale au anunțat organizarea primei ediții a Zilei Mondiale a Zăpezii – WORLD SNOW DAY 2015.

 

Evenimentul este iniţiat de F.I.S. – Federația Internațională de Schi, cu scopul de a promova activităţile pe zăpadă, ca mod sănătos şi benefic de petrecere a timpului liber, în special pentru tineri.
„Am ales să oferim această zi copiilor care nu au posibilitatea sa schieze zi de zi. Douăzeci de copii vor primi lecții și echipament gratuit din partea celor mai buni monitori din oraș. Vom continua să organizăm la Sinaia evenimente prin care să promovăm ideea de mișcare ca promotor al sănătății și stării de bine. Vă așteptăm duminică, pe pârtie!”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, potrivit unui comunicat de presă.
Ediția de anul acesta este organizată în mai mult de 500 de staţiuni montane din 43 de țări.
„Obiectivul principal al World Snow Day este atât acela de a creşte numărul celor care practică sporturile de iarnă, cât şi de a educa şi informa. Prin această acțiune vor fi promovate protejarea mediului înconjurător și a resurselor naturale, practicarea sporturilor de iarnă și a turismului într-un mod responsabil, astfel încât de această resursă inestimabilă și,aparent, inepuizabilă să bucure cât mai multe generații de acum înainte”, se precizează sursa citată.
Organizatori sunt Primăria Orașului Sinaia și agenţia de turism Travel Point ca partener oficial al Federaţiei Internaţionale de Ski ( F.I.S). Evenimentul va începe la ora 11.00.

 

CFR Călători a lansat oferta de călătorie Trenurile Zăpezii 2015, pentru cei care vor să călătorească spre stațiunile de pe Valea Prahovei.

 

Iubitorii sporturilor de iarnă pot beneficia până pe 28 februarie 2015, de reduceri tarifare atractive la trenurile spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, inclusiv pentru Valea Prahovei. Astfel, pentru călătoriile cu punct de sosire /plecare într-una dintre stațiunile montane de e ruta Sinaia – Brașov, reducerea este de 25%. Reducerile sunt valabile în zilele de luni până joi, la clasa a 2-a. Trebuie precizat că la trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Brașov și retur reducerile sunt între 31% - 56%.

Domeniul de altitudine al stațiunii Sinaia este pregătit pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ninsorile din ultimele zile au asigurat un strat suficient de zăpadă pe toate părtiile de altitudine. Atenție însă, Serviciul Salvamont Sinaia recomandă tuturor împătimiților prudență maximă și respectarea cu strictețe a tuturor normelor de siguranță. De asemenea, practicarea sporturilor de iarnă este posibilă doar pe pârtiile din Valea Soarelui si Valea Dorului. De la Cota 2000 se poate coborî pe Drumul de Vară doar până la Cota 1500.

 

Prognoza meteo pentru acest weekend este încurajatoare. Se anunță soare, de vineri până duminică. În acest moment toate pârtiile de altitudine din Sinaia (Valea Soarelui și Valea Dorului) sunt bătute, marcate și pregătite pentru venirea pasionaților de sporturi alpine.

 

Sinaia și avantajul altitudinii

 

“Ca în fiecare an, Sinaia este un caz excepțional. Dacă în toate celalalte stațiuni de iarnă de pe Valea Prahovei zăpada căzută s-a topit deja, din cauza variațiilor mari de temperatură, la Sinaia, altitudinea mare, de 2000 de metri, a asigurat păstrarea în bune condiții a zăpezii depuse. Vremea este minunată, iar dacă vântul nu va crea mari probleme în acest weekend, vă așteptăm la schi!”, a spus Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, și el un pasionat al sporturilor de iarnă.

 

La randul sau, directorul Transport Urban Sinaia, Bogdan Fălcescu, a opinat: “Stratul de zăpadă măsoară între 40 și50 de centimentri grosime, sus, pe pârtiile din Valea Soarelui. Condițiile sunt decente, evident, se poate și mai bine. În acest moment (n.r. vineri, 12.12.) Telescaunul din Valea Soarelui nu funcționează, din cauza rafalelor de vânt, dar suntem pregătiți să îl pornim imediat ce intensitatea vântului va scădea. Toate pârtiile de altitudine din Sinaia sunt bătute de două zile. Recomandăm însă prudență, stratul de zăpadă nefiind uniform”.

 

Și seful Serviciului Salvamont, Nae Cojanu, a apreciat ca: “Echipa Salvamont Sinaia este pe poziții, gata de orice intervenție. Nu există deocamdată riscuri de avalanșă. Îi rugăm pe pasionaţii sporturilor de iarnă să nu se aventureze în afara pârtiilor marcate, care sunt bătute și balizate. Recomandăm prudență și respectarea tuturor normelor de siguranță. Pentru urgenţe, vă rugăm apelaţi numarul Salvamont: 0725.826.668”.

 

Decalogul Schiorului

 

1. Respectul celuilalt: orice schior trebuie să se comporte astfel, în orice clipă, încât să nu îl pună pe cel de lângă el în pericol.

2. Stăpânirea vitezei şi a comportării: orice schior trebuie să-și adapteze viteza de alunecare și comportamentul adecvat propriei sale capacități fizice și tehnice.

3. Stăpânirea direcției: schiorul din deal, a cărui poziție este dominantă, trebuie să-și aleagă în așa fel traseul și să prevadă o direcție de cădere care să asigure siguranța schiorului din vale.

4. Depășirea: schiorul poate să efectueze o depășire liberă în deal, vale, stânga, dreapta, atâta timp cât schiorul care depășește ține seama de evoluția schiorului depășit și păstrează o distanță de siguranță suficientă în raport cu el.

5. Încrucișarea și traversarea: schiorul care traversează o pârtie sau un teren de școală trebuie să se asigure, menținând controlul vizual spre deal și vale, luând-și precauțiunile necesare preîntâmpinării unui accident pentru el și pentru alții.

6. Staționarea: schiorul trebuie să evite să se oprească și numai în cazuri de absolută necesitate în pasajele lipsite de vizibilitate. În caz de căzătură, trebuie să degajeze rapid pârtia.

7. Urcarea: pe schiuri sau cu piciorul trebuie să se facă folosind marginea pârtiei.

8. Respectarea semnalizării: oricine trebuie să respecte semnele internaționale de semnalizare instalate pe pârtie, indiferent de gradul sau de pregătirea sportivă, vârstă etc.

9. Respectarea naturii pârtiei: a schia rapid pe o pârtie rezervată începătorilor constituie o greșeală, ca și aventurarea schiorului începător pe o pârtie dificilă.

10. În caz de accident: orice schior sau persoană aflată pe pârtie trebuie să dea ajutor în caz de accident.

Pagini