Biserica la ce mai mare altitudine din Romania

Zeci de preoți, stareți și starețe din Arhiepiscopia Bucureștilor, dar și credincioși din toată țara, au urcat sâmbătă pe platoul Bucegi către locul unde se va ridica o biserică în memoria eroilor neamului. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Casian, delegat al Patriarhului Daniel. Pe locul unde se va construi biserica s-a montat deja un cort provizoriu, având forma viitorului lăcaș religios. Acesta va fi însă demontat în momentul în care se vor termina lucrările la biserică.

 

Prezent la eveniment, Emanoil Savin, primarul orașului Bușteni, a declarat: ”S-a deschis un altar ceresc la 2.269 de metri altitudine, în cinstea eroilor neamului. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hotărât să construiască o biserică cu hramul Schimbarea la față, pentru eroii neamului. Pentru aceasta, vom face toate demersurile să obținem toate avizele, toate autorizațiile”.

 

Dacă sâmbătă, pe munte, preoții au oficiat acatistul Sfintei Cruci, duminică, de Înălțarea Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a târnosit Biserica Mare a Mânăstirii Caraiman, eveniment la care au luat parte mii de credincioși. După slujba de sfințire, Patriarhul României i-a mulțumit primarului orașului Bușteni, Emanoil Savin pentru sprijinul acordat în vederea construirii noii biserici: „Mulţumim domnului primar pentru că a contribuit mult, împreună cu domnul viceprimar, la hotărârea Consiliului Local pentru atribuirea celor 3000 de mp pentru noua biserică de pe Platoul Bucegi. Acolo unde este o cruce mare a eroilor, este nevoie şi de o biserică.” De asemenea, Emanoil Savin a primit din partea Patriarhului Daniel Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni”.